Forumul Societății Civile „Colaborare conștientă, strategie comună, impact durabil”
02 septembrie 2025
Municipiul Ungheni va găzdui pe 9 septembrie 2025, începând cu ora 14:00, Forumul Societății Civile „Colaborare conștientă, strategie comună, impact durabil”, un eveniment care va reuni circa 50 de lideri comunitari, organizații ale societății civile, autorități publice și tineri activi. Forumul își propune să creeze un spațiu de dialog deschis și constructiv între cetățeni și instituții, prin sesiuni de inspirație, World Café, prezentări de bune practici și expoziții de idei. Participanții vor lucra împreună în exerciții interactive de co-creare, pentru a formula angajamente comune ce vor transforma consultarea publică într-un proces constant și relevant pentru dezvoltarea locală.
Evenimentul are loc în cadrul inițiativei „Responsabilitate civică și comunicare cu impact pentru o viață demnă în Ungheni”, implementată de Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „FĂCLIA” în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni, cu sprijinul Uniunii Europene prin proiectul INSPIRĂ Moldova. Proiectul, desfășurat în perioada 15 iulie 2025 – 15 ianuarie 2026, urmărește consolidarea democrației participative la nivel local prin activarea și extinderea Platformei Civice Ungheni, formarea unei noi generații de lideri comunitari și o comunicare publică mai apropiată de oameni.
În acest context, 40 de lideri comunitari, tineri activiști și funcționari publici vor participa la două programe de formare complementare: „Speaker Antifragil”, axat pe vorbire publică, storytelling strategic și influență civică, și „Comunicare cu sens și empatie în spațiul public”, dedicat jurnalismului civic și documentării participative. Programele vor include sesiuni practice, mentorat și exerciții aplicate în comunitate, pentru ca noile competențe să fie imediat valorificate.
„Ne dorim ca cetățenii din Ungheni să simtă că vocea lor contează și că pot influența deciziile care le afectează viața de zi cu zi. Prin acest proiect, conectăm consultarea publică structurată cu formarea de competențe și cu o comunicare empatică și creativă, astfel încât dialogul dintre oameni și instituții să devină o normalitate, facem pasul esențial pentru ca Platforma Civică să devină un mecanism viu de consultare și dialog, unde vocea comunității să fie respectată și integrată în procesele decizionale ”, a afirmat Angela Ciocîrlan, președinta Asociației „FĂCLIA”.
Primarul Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni, a subliniat „Este esențial ca cetățenii să fie parte din procesul de luare a deciziilor. Extinderea Platformei Civice și acest forum demonstrează că doar prin colaborare deschisă între autorități, societatea civilă și cetățeni putem construi o comunitate mai puternică, mai transparentă și mai unită. Împreună putem transforma Ungheniul într-un oraș în care fiecare voce contează”.
Această activitate se desfășoară cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului INSPIRĂ Moldova. Conținutul acesteia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Responsabilitate civică și comunicare cu impact pentru o viață demnă în Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține Asociației Obștești pentru Copii și Tineret „FĂCLIA” și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
Persoană de contact: Angela Ciocîrlan, manageră de proiect și președintă Asociația Obștească „FĂCLIA”
e-mail: faclia.ungheni@gmail.com