Femeile care aduc PACEA: Prezență, Atitudine, Conectare, Echilibru, Acțiune

06 March 2023

De-a lungul istoriei, statutul femeii în societate a cunoscut o transformare spectaculoasă, dar deseori, obţinută prin multe greutăţi, sacrificii şi controverse într-o societate patriarhală. De la casnică şi protectoare a căminului familial, astăzi, femeia este prezentă în toate sectoarele unei societăţi democratice: politic, economic, social, judecătoresc şi cel al apărării. Rând pe rând, au fost atenuate inechităţile de ordin material, educativ, iar prezenţa femeii în viaţa politică a prins contur. Femeia lider nu mai este un deziderat, ci o realitate. Războaiele duse de-a lungul anilor au scos în evidenţă o altă realitate, femeia fiind cea mai vulnerabilă în faţa unui conflict armat. Şi atunci, tot mai multe voci au adus în atenţie rolul extrem de important al femeii în prevenirea şi soluţionarea conflictelor, în negocierile de pace, consolidarea și menţinerea păcii, la răspunsul umanitar şi reconstrucţia post-conflict, astfel fiind  menţionate importanţa participării şi implicării depline a femeilor în toate eforturile de asigurare şi promovare a păcii şi securităţii.

Un pas extrem de important în acest sens a fost făcut în anul 2000, prin Rezoluţia 1325 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite – Femeile, pacea şi securitatea (RCSONU 1325). Prin acest document se afirmă rolul important al femeilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor, în negocierile de pace, consolidarea păcii, menţinerea păcii, răspunsul umanitar şi reconstrucţia post-conflict şi subliniază importanţa participării şi implicării depline a femeilor în toate eforturile de asigurare şi promovare a păcii şi securităţii.  De asemenea, rezoluția exprimă îngrijorarea pentru civili, în special pentru femei şi copii, care reprezintă majoritatea celor afectaţi de conflictele armate, şi se reafirmă importanţa rolului femeilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor, în procesul de construire a păcii și expune nevoia participării egale şi implicării femeilor în toate eforturile pentru menţinerea şi promovarea păcii şi securităţii şi nevoia creşterii rolului lor în luarea deciziilor cu privire la prevenirea şi soluţionarea conflictelor.

În acest context, din anul 2000 şi până în prezent, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat mai multe rezoluţii conexe pe tema „Femeile, pacea şi securitatea”, ceea ce face ca, în prezent, la nivelul ONU să existe deja o agendă clară dedicată acestui subiect.

Aşadar, ne propunem să venim cu răspunsuri succinte la întrebările: „Ce reprezintă Agenda „Femeile, pacea și securitatea”, „De ce a fost  necesară elaborarea, la nivel de ţară, a unui plan de acţiuni pentru realizarea Agendei” şi “Care sunt paşii întreprinşi de Republica Moldova”.

  1. Ce reprezintă Agenda internaţională „Femeile, pacea și securitatea”?

Agenda internaţională „Femeile, Pacea și Securitatea” constituie setul de documente ce se referă la Rezoluţia 1325 şi a devenit parte a programelor de dezvoltare şi de pacificare la nivel internaţional. Agenda nu se concentrează numai pe situaţii în care pacea este imediat ameninţată, ci vizează, de asemenea, asigurarea unei participări mai mare a femeilor în sfera politică per ansamblu. Rezoluţia 1325 se bazează pe patru piloni de baza: participarea, protecţia, prevenirea, recuperarea:

Participarea: solicită participarea sporită a femeilor la toate nivelurile de luare a deciziilor; în cadrul mecanismelor de prevenire, gestionare şi soluţionare a conflictelor; în negocierile de pace; în operaţiuni de pace; şi ca reprezentanţi speciali ai Secretarului General al ONU.

Protecţia: solicită în mod special protejarea femeilor şi a fetelor de violenţa sexuală şi de gen, inclusiv în situaţii de urgenţă şi umanitare, cum ar fi în taberele de refugiaţi.

Prevenirea: solicită îmbunătăţirea strategiilor de intervenţie în prevenirea violenţei împotriva femeilor; consolidarea drepturilor femeilor; şi sprijinirea iniţiativelor locale de menţinere a păcii şi a proceselor de soluţionare a conflictelor.

Recuperarea: solicită promovarea măsurilor de salvare şi recuperare a femeilor şi fetelor.

  1. De ce este necesar, la nivel naţional, un plan de acţiuni pentru implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”?

Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate a ONU solicită tuturor actorilor să protejeze drepturile femeilor, să prevină violența asupra femeilor și fetelor, să țină seama de nevoile și prioritățile acestora și să implice femeile în procesele de prevenire a conflictelor, de reglementare a conflictelor, precum și de reconstrucție post-conflict. Pentru ca aceasta să fie implementată cu succes, statele adoptă planuri naționale de acțiuni reieșind din necesitățile proprii de securitate și problemele/provocările identificate. În general, un Plan naţional de Acţiuni este o strategie elaborată de un stat pentru a pune în Aplicare Agenda Femeile, Pacea şi Securitatea”. Un plan de acţiuni bine elaborat oferă posibilitatea de a identifica priorităţile statelor în dezoltarea unui sector de securitate incluziv şi asigură coordonarea activităţii dintre actorii relevanţi (naţionali şi internaționali), inclusiv cooperarea cu societatea civilă. Planurile trebuie să conţină obiective clar formulate, acțiuni și responsabilități, precum şi mecanisme de monitorizare şi evaluare.

În prezent, 84 de țări au elaborat și aprobat astfel de documente, inclusiv Republica Moldova. Primele Planuri de acţiuni au început să fie dezvoltate în anul 2005 de Danemarca, Suedia şi Norvegia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

  1. Care sunt paşii întreprinşi de Republica Moldova în realizarea Planului Naţional de Acţiuni?

În Republia Moldova, Programul naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea şi Securitatea a fost aprobat  prin Hotărârea Guvernului nr. 259/2018, la data de 28 martie 2018.

Totuşi, pentru prima dată, la nivel de politici, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul implementării Rezoluţiei 1325 în cadrul Planului Individul de Acţiuni al Partneriatului Republica Moldova -NATO, pentru anii 2014-2016.  Republica Moldova are un parteneriat cu NATO Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de mai bine de 25 de ani și acesta cuprinde mai multe arii ce se regăsesc în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), care este actualizat odată la câțiva ani. În IPAP-ul pentru perioada 2014-2016, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul implementării Rezoluţiei 1325. Iar IPAP-ul Republica Moldova-NATO pentru anii 2017-2019 a asigurat continuitatea acestui angajament. Şi nu în ultimul rând, Strategia pentru asigurarea egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pe anii 2017- 2021, de asemenea, a cuprins prevederi cu privire la angajamentul promovării egalității de gen în sectorul de securitate și apărare.

Este important de menţionat că pe lângă acţiunile realizate la nivel guvernamental pentru promovarea Agendei „Femeile, pacea şi securitatea”, există mai multe proiecte realizate de către societatea civilă. Bunăoară, putem menţiona proiectul Asociaţiei Obşteşti „Făclia” de facilitare a sesiunilor de informare la tema: „Agenda Femeile, Pacea şi Securitatea - consolidarea participării femeilor și a tinerilor în construirea și susținerea păcii durabile”. În cadrul acestuia, au fost organizate şase ateliere tematice cu participarea a peste 160 de tineri din diverse instituţii de învăţământ din ţară. Facilitatoarea sesiunilor a fost Veronica Lupu, preşedinta Asociaţiei Femeilor de Carieră Juridică din Republica Moldova. În cadrul atelierelor, participanţii au avut posibilitatea de a cunoaşte mai multe detalii despre Rezoluţia ONU 1325 „Femeile, pacea și securitatea”, să identifice diferite instrumente naţionale şi internaționale de stabilire a rolului femeilor în domeniul păcii și securitații, a cadrului normativ și instituțional în domeniu, a politicilor și practicilor actuale ale UE  privind Agenda „Femeile, Pacea și Securitatea” în  activitatea profesională. La fel, a fost discutată  importanţa implicării tinerilor în cunoaşterea şi promovarea mesajelor de pace în comunităţile din care vin.

În concluzie putem spune că orice efort al fiecărei femei implicate are menirea de a aduce PACEA prin Prezență, Atitudine, Conectare, Echilibru, Acțiune.

Acest articol a fost realizat în cadrul campaniei de informare „Femeile care aduc PACEA”, desfăşurată de Asociaţia Obştească „Făclia”. Scopul campaniei este de a informa cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului despre Agenda „Femeile, pacea şi securitatea” şi acţiunile desfăşurate pentru implementarea acesteia. Materialul este distribuit pe paginile Asociaţiilor de Femei din Republica Moldova, inclusiv cele din regiunea transnistreană.

Campania de informare „Femeile care aduc PACEA” este desfăşurată în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor prin Alianța de Conectare pentru Reziliență Pretutindeni în Moldova” (NE PASĂ în Moldova), finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

 

 

Share: